Când viața mă trezește și tot ea mă îngheață,
Culeg din ceruri vise și-n tine simt trăire
Să mai găsesc o dată pierduta strălucire,
Furându-ți clipa albă ce încă îmi dă viață.

Și simt că-mi stăpânește dorita mea gândire,
De dor mă strânge visul și buzele-mi răsfață;
Aruncă-mă-n azurul ce nu îl văd la față
Plutind spre nesfârșitul avut în stăpânire.

Când vorbele duioase gonesc ura-ndrăzneață
Și mierea din cuvinte ne zboară în iubire,
De tot ce-i fără tine, te rog, tu mă dezvață,

Înnobilează-mi viața cu înc-o dăinuire
În doi pășind pe calea, adeseori, măreață
Că sufletul îmi cere veșnică împletire.

Gabriela Botici